Obsedatul

Am cunoscut în București un individ obsedat de ideea că este urmărit. Intrasem într-un fast food și, cu tava încărcată de farfurii, căutam un loc la o masă. In fundul sălii am descoperit un consumator care ședea singur. M-am apropiat:

— Imi permiteți să iau loc la masa dvs. ?

Individul și-a ridicat ochii din farfurie și m-a măsurat îndelung. Simțeam ca mă frige. Supa. Imi făcu semn din cap. Am avut certa impresie că nu e deloc încântat de vecinătatea mea.

— Ești de la DNA ?

Incepusem să mestec, așa că am dat din cap în semn că nu.

— De la SRI ?

Același semn.

— De la ANAF ?

Nu, nu eram nici de la ANAF.

I-am explicat, printre înghițituri, că eram din Ardeal și venisem anume să văd cum trăiesc bucureștenii. Nu părea pe deplin convins. Totuși, își dădu drumul la limbă.

— Domnule, aici nu te lasă nici masa s-o iei în liniște ! Inchipuiește-ți că anul trecut am făcut pușcărie numai că aveam un Logan exact același tip și aceeași culoare cu acela care-l călcase pe un tip de la Primărie. Din fericire, după o lună, s-au lămurit că mai existăă în România o mașină la fel ca a mea. După ce-am ieșit din pușcărie, proprietarul a cerut să fiu pus sub observație pentru că era convins că învârtesc afaceri cu droguri. M-au chemat de câteva ori la DIICOT, apoi s-au plictisit și mi-au dat drumul. Dar mi-au atras atențția să rămân clean.

Și am rămas curat, dar, după un timp, am văzut că se ține un tip după mine. Intr-o zi m-am înfuriat și l-am luat de guler. Era de la Moravuri. Mi-a arătat o fotografie: un proxenet, un tip tuciuriu cu mustață mare, neagră…

Cel din fața mea era roșcovan, cu pistrui și cu o chelie avansată.

— Ești țăcănit ? Ăsta seamănă cu mine ?

Ce-are-a-face, mi-a zis. Puteai să-ți pui mustață falsă și să te dai pe obraz cu vax. S-au mai văzut cazuri. Dar m-a lăsat în pace. In altă zi eram într-un supermarket când m-am simțit bătut pe umăr. Era un băiat bine clădit. Să-ți văd pantofii, mi-a zis. Dar ce-ai cu ei ? am întrebat. Se fură de la un timp pantofi la noi. Era detectivul magazinului. I-am arătat pantofii. S-a dus fără măcar să-și ceară scuze. Lepra.

Săptămâna trecută, tocmai coboram din metrou când doi haidamaci s-au aruncat asupra mea și mi-au pus cătușele. Ține-ți pliscul, dacă nu vrei să te tăbacim !, mi-au strigat și m-au scos din stație, după care m-au aruncat într-o dubă. Abia la poliție am aflat că fusesem identificat la o manifestație ≠rezist. Când au văzut că singura mea legătura cu numita organizație e rezistența de boiler pe care tocmai o cumpărasem din piață, m-au lăsat să plec.

Așa că vezi, frățioare, sunt om pățit…

Nu știam dacă trebuie să zâmbesc amuzat de încurcăturile comeseanului meu sau, mai curând să afișez o mină gravă ca să-i câștig simpatia și încrederea. Tocmai atacasem salata orientală când am simțit că cineva mă bate pe umar. Am ridicat privirea. Lângă mine răsărise un tip sportiv cu o scurtă neagră.

— Am să vă rog, după ce vă terminați salata, să veniți puțin cu mine…

Intr-un elan reflex, eram gata să-l întreb cine e și ce vrea, dar am zărit sub jacheta desfăcută, prinse la centură, o pereche de cătușe nichelate, de care baieții ăștia nu se despart niciodată. Am dat din cap, mi-am terminat salata, mi-am salutat vecinul de masă urându-i mai mult noroc în viitor, și am luat-o spre ieșire unde, într-adevăr, mă aștepta sportivul.

— Nu e nevoie să-mi puneți niciun fel de întrebări. Veți primi toate informațiile chiar aici după colț…

După colț era postul de poliție. Acolo, agentul de serviciu îmi spuse fără agresivitate:

— Să nu faceți nicun fel de declarații până nu va fi de față avocatul dvs.

I-am mulțumit pentru sfat. Am fost introdus la ofițerul de serviciu. După ce i-am arătat cardul de identitate, după ce s-a informat la hotelul unde locuiam și după ce-a mai dat un telefon unde i s-a confirmat identitatea mea, mi-a restituit actele și mi-a spus plin de bunăvoință:

— Puteți pleca și sejur plăcut…

— Mulțumesc. Și totuși, poate aveți amabilitatea să-mi spuneți de ce m-ați reținut ?

— Cum, n-ați înțeles ? Agentul nostru v-a văzut luând masa impreună cu un individ pus sub urmărire.

Eduard Jurist, Obsesia – adaptare