smiley-laughing-and-pointing

PAMFLET —   Pe cărări întortocheate de munte, ce intră alene în pădurea virgină, scăpată ca prin miracol de drujbele austriece, nouă miniștri mari, politicieni liberali, și cu premierul Orban – zece -, care-i și întrece la cățărat pe versanții abrupți, fiind singurul care nu poartă rucsac în spinare, își croiesc anevoie drum spre cabana „Vulpea șmecheră și lupul moralist” din creierul munților.

Cărarea lină prin pădure se preschimbă deodată în potecă îngusta printre stânci, pe unde doar caprele negre se încumetă să umble, fapt care-i descumpăni total pe membrii guvernului, căci niciunul dintre ei nu era pregatit pentru sporturi extreme pe munte.

— Io tot nu înțeleg, șefu, ce era așa mare secret de trebuie musai să-l discutăm la cabana aia blestemată din vârful muntelui și nu putem vorbi pe șleau în București, se plânse ministrul Grindă lui Orban.

— Grindo, Grindo ! Cap ai, minte ce-ți mai trebuie ! Ce, ai fi vrut să ne fotografieze iar când bem bere și fumăm trabuce ? Aici o să fim doar noi, departe de ochii iscoditori și urechile ciulite ale spionilor lui Iohannis, îl lămuri Orban.

Ascensiunea printre stâncile abrupte decurse din ce în ce mai dificil, poteca se îngusta tot mai mult, iar peretele de piatră al muntelui devenise aproape vertical. Asta nu-l sperie defel pe prim-ministrul Orban. Grindă era însă speriat de moarte, așa că se plânse iar premierului:

— Dom’ prim-ministru, io nu mai pot ! Mor de frică ! S-o lăsăm dracului de cățărare, că aici o să ne putrezească oasele ! Ne întoarcem la București și vorbim în pungă… Cine o să ne audă ?

— Curaj, Grindo ! Uite, am la mine mandolina fermecată cu care o să zburăm peste munte până la cabană ! îl încurajă Orban.

Prim-ministrul începu să cânte duios la mandolină cu aceeași pasiune cu care cânta în cluburi pe vremea când era șomer și nu președinte de partid și când toate gagicile picau late la sunetele mandolinei sale fermecate. Vrăjit de acordurile madolinei lui Orban, un vultur uriaș, cu aripi mari cat ale unui Airbus și gheare grozave ca ale unui urs turbat, se pogorî din înaltul cerului, îi luă pe ministri pe aripa sa, apoi se ridică cu ei la cer.

— Nu era mai simplu să fi luat un elicopter de la ministrul Vela și să nu ne mai fi chinuit să ne ținem de penele vulturului astuia ? Că mie mi-au amorțit mâinile și abia mă mai țin, se plânse Grindă.

— Grindo, Grindo ! Dacă ești habarnist în transporturile aeriene, mai bine taci ! Ce, nu ne-ar fi pus tehnică de înregistrare în elicopter spionii lui Iohannis ? spuse cu subînțeles Orban.

Vulturul îi lasă pe miniștrii cabinetului Orban chiar lângă cabana din vârful muntelui, apoi dispăru în zarea nemarginită. Aceștia intrară buluc în cabană și se tolăniră în fotolii, morți de oboseală.

După ce se odihniră o vreme și-și mai reveniră în puteri, premierul Orban se ridică în picioare, scoase apoi o ladă de bere din frigider, își aprinse trabucul și le spuse miniștrilor săi:

— Adevăr vă spun vouă, nouă miniștri mari, politicieni liberali, că unul din voi mă va trada !

Miniștrii rămaseră înmărmuriți la cuvintele prim-ministrului. Grindă, învingându-și cu greu sfiala, se plânse premierului:

— Văleu de mine și de grinda mea ! Și cine e acela, dom’ prim-ministru ? Cine-i trădătorul ? Că-l sfâșii cu dinții !

Premierul sorbi cu nesaț din bere, trase un fum de trabuc în piept, apoi le spuse profetic miniștrilor săi:

— Cel care a dus sticla de bere la gură în același timp cu mine, acela e trădătorul !

Cei nouă miniștri mari, politicieni liberali, își priviră intrigați sticlele de bere din care băuseră toți cu sete în același timp cu prim-ministrul.