smiley-laughing-and-pointing

PAMFLET —   Vestea demisiei antrenorului Gică Hagi de la cârma echipei Viitorul a șocat lumea fotbalului. Nimeni nu se aștepta la un asemenea gest din partea antrenorului Hagi, mai ales că echipa sa este matematic scăpată de la retrogradare.

Se pare însă că înfrângerea rușinoasă, cu scor de neprezentare, pe teren propriu în fața modestei Sepsi a pus capac situației tensionate de la echipă. De altfel, antrenorul Gică Hagi a căzut în dizgrația patronului Gheorghe Hagi imediat după ratarea intrării în play-off. Atunci, patronul l-a convocat pe antrenor în biroul său și i-a spus pe un ton de reproș:

— Domnule antrenor, așa nu mai merge ! Aveați obiectivul să intrați în play-off, însă nu v-ați achitat corespunzător de sarcina ce v-am acordat-o. Așa că mă văd nevoit să vă reduc corespunzător salariul…

Antrenorul Gică Hagi i-a replicat demn patronului Gheorghe Hagi:

— Domnule patron, nu e vina mea ! Mi-ați vândut pe nimic cei mai buni jucători… Pe Ianis l-ați dat pe degeaba la amărâtii ăia de scoțieni, unde mai mult freacă banca de rezerve… Cu cine să joc ? Puștii ăștia de la echipă abia se țin în ghete să nu-i zboare vântul, că numa’ pirpirii mi-ați adus la echipă, care se sperie de minge ca iepurele de vulpe… Cum să fac performanță în aceste condiții ?

— Domnule antronor, am impresia că nu ne mai înțelegem ! Cu ce avem, cu ăștia defilăm !… Treaba d-tale e să faci performanță cu ce ai. Aștept de la d-ta ca în play-out să defilăm cu echipa, să câștigi toate meciurile en fanfare… Altfel, cu părere de rău, trebuie să te dau afară, că nu ești bun de antrenor !

Și abia plecă antrenorul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium la echipă ! Antrenamente de astea n-a văzut Parisu’ !… Toate schemele posibile și imposibile, toate trucurile cu mingea, toate driblingurile și șuturile au fost predate și învățate pe de rost, repetate și răsrepetate… Însă degeaba; când trebuia să aplice cele învățate, echipa eșua lamentabil.

Și a venit meciul cu Sepsi: 0 – 3 sec, după un meci în care Viitorul n-a tras barem un șut pe poartă. Patronul Gheorghe Hagi l-a chemat iarăși în biroul său pe antrenorul Gică Hagi și l-a muștruluit zdravăn:

— Ești o rușine pentru neamul antrenoresc din țara asta ! Ce-ai făcut la echipă ? Că nu joacă nimic ! Dorm în ghete ! Parcă n-ar avea antrenor… Și dacă n-au antrenor, eu pentru ce să te mai plătesc ? Lasă-te de meserie, că n-ai stofă de antrenor ! Apucă-te de altceva; du-te în piață și vinde castraveți, fă-ți un hotel pe litoral, orice; da’ lasă antrenoratul. Ești o catastrofă ! Gata, te dau afară !

Antrenorul Gica Hagi plecă rușinat capul în pământ, își luă trofeele câștigate ca antrenor la Viitorul, vru să ia și placheta pe care scria „Regele fotbalului românesc”, însă patronul Gheorghe Hagi îl opri cu un gest categoric:

— Placheta asta nu-ți aparține. E a fotbalistului Gică Hagi, care nu-i totuna cu antrenorul Gică Hagi…

Antrenorul Gică Hagi mai plecă o dată capul în pământ de rușine, apoi emise celebrul său comunicat de presă din 2 august 2020:

„Astăzi, 2 august 2020, ca să fie bine și să nu fie rău, am decis să mă retrag din funcția de antrenor al echipei de seniori Viitorul Constanța, care deși se intitulează  << de seniori >>, eu am avut la dispoziție numa’  juniori abia înțărcați, iar patronul îmi cerea in mod nerealist să fac performanță. În loc sa fie mulțumit că n-a retorgradat echipa după ce-a vândut lacom pe nimic pe cei mai buni jucători, patronul Gheorghe Hagi mi-a mulțumit cu un șut în fund, dându-mă afară ca pe o măsea stricată. 

În aceste condiții vitrege, azi, 2 august 2020, eu, antrenorul Gică Hagi, mi-am înaintat demn demisia patronului ingrat Gheorghe Hagi”.