smiley-laughing-and-pointing PAMFLET —   Mare belea pe capul bietului pâmpist-șef Tolomac. După o luptă milenară, chiar seculară am putea spune, care a durat mai bine de patru ani – cât a ținut mandatul lu’ Firea la primăria Bucureștiului -, acu’ – în prag de alegeri locale – să rămâi pe dinafara alianței de dreapta și să vezi cum gălbaneii lui Orban și salvatorii politruci de profesie își împart primăriile de sector și p’aia mare și ție nu-ți aruncă barem o ciozvârtă ? Peste poate ! O fi el Tolomac, da’ nici tomac nu e.

Așa că musai trebuie scoasă cățeaua bătrână din coteț, bașca era ambetată de aburii whiskey-ului pus la gheață, și hai cu ea la Primărie !

Tolomac a spălat bine cățeaua de glodul pestilențial al turnătoriei la Securitate, i-a făcut un duș rece cu zeamă de varză murată ca să-l trezească astfel pe Pârțov din obișnuita sa comă alcoolică, apoi l-a uns cu mir de prună de două ori întoarsă și s-a pus în genunchi, implorându-l:

— Slavă ție, Băse Pârțov, tătucul și dictatorul nostru pâmpesc ! Îndură-te și de noi, bieții muritori de foame de la PMP, și candideaza la Primăria Bucureștiului, că se duce dracului partidul în sondaje și nu mai pupăm Parlamentul la alegerile astea !

Se vede treaba că Băse Pârtov nu-si revenise încă pe de-a întregul, că se uita tâmp la Tolomac, nepricepând ce vrea de la el. Așa că-i zise nedumerit:

— Stai așa, Tolomacule ! Nu te pripi… Adicătelea cum să-mi depun candidatura ? Ce, nu mai sunt europarlamentar ?

— Ba ești, mărite Pârțov ! îl lămuri Tolomac. Da’ să ajuți partidul… Pâmpul… cădem în sondaje !

— Tolomacule, stai așa ! Doar un pârț să-ți mai trag… Așa !… Ce bine !… Candidatura zici ? Ia tu o ladă de whiskey din rezerva strategică a partidului și pune-o colea la gheață ! Apoi mai vedem…

Tolomacul se executa pe dată, goli dintr-un foc rezerva a partidului, dădu sfoară în țară la toate filialele și adună cu chiu, cu vai de-o juma’ de ladă de whiskey. Da’ gheață, canci !

— Gheață să te faci ! îl mustra pe Tolomac Băse Pârțov supărat. Crezi că merge candidatura fără gheață ? Crezi că să candidezi la Primărie e așa un bagatel ?… Tolomacule, n-ai gheață, n-ai parte ! Ăsta-i un vechi proverb marinaresc. Îl știu de pe vremea când făceam expediții cu Biruința, nava mea amiral, la Polul Nord de unde cumpăram gheață de la ursul Fram… Ehe, ce vremuri ! Așa că musai s-aduci gheață, Tolomacule ! Te echipezi și pleci la Polul Nord după gheață. S-aduci barem de două lăzi, da’ ai grijă cum negociezi cu ursul Fram, că-i negustor parșiv și te înșeală la cântar. Ia dinamometrul ăsta cu care cântăream io gheața când eram pe Biruința și valea după gheață !