smiley-laughing-and-pointing PAMFLET  —   Are președintele Iohannis o diplomație, dom’le, ceva de speriat, zău așa !

Negocierile de la Bruxelles pentru fondurile noului ciclu bugetar au fost dure, toată lumea s-a ținut tare și s-a lăsat greu, da’ Iohannis i-a tradus până la urmă pe șmecherii ăia de la UE și-a venit acasă cu o căruță de bani… Adică c-o paporniță vreau să zic, da’ o să aflați asta mai încolo.

La început, ăia voiau să-l fenteze pe Iohannis, că știau că-i neamț și-i mai greu de cap… Da’ Ioha nu s-a lăsat prostit așa ușor de păcălicii ăia de la UE și-a atacat cu ce știe el mai bine, adică cu tăcerea sa impunătoare. Le-a abordat o tăcere rece, disprețuitoare, sfidătoare chiar, încât ăia s-au speriat așa de tare de talentele de negociator ale lui Ioha încât au redus suma inițială alocată României de la 100 de miliarde la 80 de miliarde…

Iohannis, mulțumit de rezultatul negocierilor, n-a mai stat pe gânduri și, victorios, a vrut să ia banii pe dată și să-i bage în servietă. Surpriză, însă ! Ăia de la hotelul unde era cazat președintele au încurcat apartamentul prezidențial cu al unui miliardar din Dăbuleni, care venise la Bruxelles cu-n export de pepeni, și în loc de servietă i-au adus papornița miliardarului…

Jenat un pic de situație, însă cu zâmbetul victoriei la negocieri pe buze, Ioha a pus cele 80 de miliarde de euro în paporniță și dus a fost. Nu s-a mai oprit decât la tribuna de pe holul Parlamentului European, unde a ținut o conferință de presă în care a adus la cunoștința națiunii marea bogăție ce-i așteaptă pe români în urma victoriei pe care a obținut-o el la negocieri.

Acuma, unii cârcotași ar putea să strâmbe din nas la aflarea sumei obținute de Iohannis. Vor zice, poate, că 17 miliarde din cele 80 reprezintă contribuția României la bugetul UE, că trebuia să fie doar 13, dar Iohannis a negociat așa de bine încât s-au făcut 17. Că, după ce se vor restitui împrumuturile, fondurile nerambursabile reprezintă doar 16,8 miliarde, care sunt condiționate de criteriul statului de drept, de introducerea unor taxe pentru finanțarea proiectelor energiei vrezi. Că 16 miliarde pe opt ani înseamnă cam doua miliarde pe an, adica un nimic, o frecție la piciorul de lemn…

Dar nu trebuie să vă luați după vorbele acestor cârcotași invidioși și rău intenționați, care împraștie aceste răutăți fiind instigați și plătiți de Ciuma Roșie… Trebuie să luați partea bună a lucrurilor, adică faptul că Iohannis a obținut prin talentul său extraordinar de negociator și diplomația sa înaltă 80 de miliarde pentru România.

Și totuși, până la urmă unde a dus Mutu papornița cu cele 80 de miliarde ?

Păi, mai întâi s-a oprit la Sibiu, unde Carmen i-a numărat până la ultimul eurocent, apoi le-a predat elevilor săi de liceu numeralul ordinal și pe cel cardinal în limba engleză. De la Sibiu, Iohannis a dus papornița direct la București, cu o mică escală pe la vila prezidențială de la Sinaia, unde bunul său prieten de la drujbele austriece iarăsi i-a numărat.

La București, Mutu a pus papornița pe masa guvernului, spre bucuria nemarginită a lui Orban, care a investit imediat cele 80 de miliarde la păcanele, banii urmand a fi recuperați ulterior din tăieri de pensii și salarii, din reducerea alocațiilor pentru copii și introducerea de noi taxe și impozite.