Moroșteața

  Pentru un orășean, viața la țară pare idilică, paradisiacă…  Natură, aer curat… Așa o fi, nu zic ba. Asta dacă n-ar fi strigoii…  Da’ nu atât de morții care se fac strigoi le e frică celor de la țara, cât mai ales de moroștețe;  astea-s niște duhuri care intra în animale, cel mai adesea în pisici, și se duc apoi în grajduri și sug laptele vacilor și oilor. Mare belea moroștețele astea !…

Acuma, drept să vă spun, io unul n-am văzut niciodată o moroșteață de asta, da’ vecinu’ meu, Monu, care are o stână  cu vreo 200 de oi, un grajd cu două vaci și un porc, zice c-a văzut multe. N-am văzut în viața mea un om mai speriat de moroștețe ca Monu !

Într-o vreme aveam o mâța pe care o țineam să-mi mai prindă din șoarecii care-mi bântuiau stâna. Într-o zi am văzut-o spânzurată într-un par lângă grajdul lui Monu…

–  Monule, ce dracu’ făcuși ? Mi-ai spânzurat mâța!

–  Ce mâță, dom’le ? mi-a spus Monu sigur pe el. Era moroșteața, fir-ar a dracului ! Am prins-o în grajd la vaca mea…

Era inutil să-i explic Monului că mâța era mâță-mâță și nu moroșteață. Nu m-ar fi crezut și n-aș fi făcut decât să mă cert cu el. Cum să fi putut el pricepe că mâța era în călduri și  bântuise pe la grajdul lui din dor de împerechere ?

Astă vară au venit nepoții lui Monu de la oraș – sunt copiii unei fete de-a lui care e măritata cu-n poștaș – să stea la el în vacanța de vară. Toți trei sunt în clasele primare, că i-a avut unul după altul…  Dracii de copii s-au tot jucat prin jurul sălașului lui Monu și, într-o zi, au găsit o roată veche de tractor, aruncată de rea de un alt vecin. S-au tot jucat ei așa cu ea, iar când s-au săturat, au vârat-o în grajd. Seara, când Monu a venit să mulgă vaca, a dat cu ochii de roată. Tiii !… Ce s-a mai necajit !…

–  Moroșteața ! Moroșteața ! urla cât îl ținea gura.

Văzând totuși că moroșteața nu mișcă, și-a mai venit în fire. Apoi a luat-o, a dus-o în pădure și-a aruncat-o într-o râpă.

A doua zi, neastamparații de copii au găsit roata și iarași au vârat-o în grajd.

Când a văzut-o Monu, n-a mai iertat-o. S-a apucat s-o ardă cu lampa cu care pârjolea poricii, da’, cum scotea un  fum înecăcios, până la urmă s-a mulțumit s-o spânzure lângă grajd, ca pe mâța mea. Apoi a dus-o iarăși la râpă.

Ziua următoare, de parcă ar fi facut-o intenționat, copiii au dibuit roata și-au vârât-o iarăși în grajd.

De data asta, Monu meu a legat-o fedeleș cu funia de ieselea din grajd și-a chemat popa…

Acuma, vă las pe voi, dragi cititori, să vă închipuiți cum arată  o slujbă religioasă, ținută într-un grajd, pentru alungarea dracilor dintr-o roată de tractor…

Întâmplarea, pe lângă comicul ei, are și-o doză de tristețe, căci s-a petrecut în realitate.

Ce spuneți, vă mai place viața la țară ?