Windrose-transparent ♦ O lume periculoasă… În editorialul său din Adevarul, Nicolae Ștefănuță trage un semnal de alarmă asupra faptului că lumea a devenit mai periculoasă după pandemia COVID-19, dând vina pentru această stare teribilă pe campania de fake news cu epicentrul la Moscova, pe tentativele de furt de informații cu privire la vaccinuri, pe imprevizibilul Trump și propunând ca remediu la pericolul din lume întărirea apărării europene. Apocalipticul editorialist blamează totodată inițiativa Comisiei Europene de reducere a bugetului apărării europene pentru următorul Cadru Financiar Multianual.

Vizionarul catastrofic Ștefănuță uită însă proverbul românesc care spune că prietenul la nevoie se cunoaște. Unde a fost Uniunea Europeană, de la care milogul editorialist așteaptă scăparea, în criza pandemiei ? Când am avut mai mare nevoie de coana Europa, atunci ne-a trântit ușa-n nas și ne-a lăsat cu ochii în… covid !

Acu’, când Ștefănuță Armaghedon văzu tămbălăul din America, dădu iară fuguța la absenta Europă să-l salveze de lumea asta periculoasă, da’ târfa de lux i-a mai trântit încă o dată ușa-n nas cu planul ei multianual de apărare și l-a trimis la plimbare…

Ehe, domnu’ Ștefănuță, să fii prost nu-i chiar așa grav !… Te poți deștepta la o adică din somnul cel de moarte în care vegetezi. Mai grav e însă să perseverzei în prostie.

♦ Căderea din iluzii… Stimabilul puicușor al Revoluției și neicușor al politicii postdecembriste, indubitabilul Petre Roman, plânge de mama focului din cauza iluzuiilor sale pierdute în articolul din Cotidianul. Plânge după DNA-ul ăla al lui Köveși, care s-a compromis „magistral” din cauza procurorilor săi de „elită”, paraditori de adversari politici ai celor de la putere. Mai plânge onorabilul Dandanche socialist, convertit la liberalism din rațiunii de colegii, după locul de demnitate europeană al României, tratată de mai marii Europei ca țară de mâna a doua și ținută veșnic la colțul rușinii.

Stimbailul Don Juan de la Apaca propune și-o soluție ingenioasă pentru schimbarea acestei stări intolerabile de lucruri: o cotitură în funcționarea politicii.

E firesc ca Petre Roman să plângă.

Și noi am plâns când am aflat că admirabila, sublima noastră industrie e doar un morman de fier vechi, bună de vândut pe nimic la rechinii capitalismului cei ahtiați să-și anihileze concurența.

Am mai plâns și când premierul Gagamiță a făcut un pariu cu agricultura și-am ajuns apoi să mâncăm cartofi și ceapă din Turcia, mere și pere mălăiețe din Grecia, iar varza murată am importat-o tocmai din Kazahstan, din pivnița mamei lui Borat.

Ne-au dat iarăși lacrimile când liber-schimbistul Pristanda al științelor economice a liberalizat prețurile, în condițiile în care statul era singurul patron și impunea prețurile pe care le voiau „managerii” noului capitalism de Front și de stat. O trecere peste noapte pe profit a economiei româneși pe spatele buzunarului populației, care si-a văzut agoniseala de-o viață dusă pe apa sâmbetei, păpată de inflația galopantă care ajunsese până la cer.

Acum îl lăsăm și noi pe Petre Roman să plângă. Să plângă pentru că s-a înconjurat de tot felul de lichele de teapa lui Băsescu, lichele care apoi i-au dat un șut în fund și-au creat monstruozitatea DNA-Köveși-Portocală, despre care acum afirmă că s-a compromis.

Cât despre soluția de îndreptare a stării de lucruri și ieșirea din situația de plâns propusă de Farfuridi Petre Roman, ea e altă gargară bună de amăgit opinia publica. Sau, de crede cu adevărat în ea, o naivitate care ne face să credem că Gigolo de la Apaca a dat în mintea copiilor, acum, la bătrânețe.

Panaceul universal la problemele Romaniei nu e, din fericire, la politicieni, ci la Educație, singura instituție capabilă să formeze specialiștii de care are nevoie țara. Când politicienii se vor ocupa de ceea ce știu ei mai bine să facă, adică politică, și vor lăsa specialiștii promovații pe criteriul meritocrației să se ocupe de treburile țării, atunci Petre Roman se poate opri din plâns.

Tare mi-e teama însă că, până atunci, Petre Roman se va îneca în balta formată propriile sale lacrimi.