Windrose-transparent ♦ Valuri clipocinde…   Izbit de mici valuri clipocind la suprafața vieții lor meschine, stimabilul blogger Horia Dumitru Oprea ne spune în articolul său pe tema valurilor clipocinde că a avut de multe ori naivitatea să creadă în buna credință a celor din jurul său, pe care-i blamează pentru ideile lor înguste și egoismul excesiv. Totuși, autorul încheie pe un ton optimist, considerând că proștii la care face referire în articol nu reușesc, oricât de mult s-ar agita în viața lor meschină, să facă decât mici valuri clipocinde…

Pe mine m-au cam pus pe gânduri cele spuse de distinsul blogger. Mai rău, mi-a creat chiar o dilemă socială, căci unii savanți sunt de părere că valurile clipocinde create de proști ca valul vor trece… Însă alții opinează că proștii sunt mulți și decid prin votul lor. Ba, pot chiar s-o pună de-o revoluție și să-i aducă la putere pe oportuniștii machiavelici.

Pe de o parte, proștii trebuie lăsați în plata lor, că n-o poți scoate la capăt cu ei: fie n-au capacitatea de a pricepe ce le ceri, fie invidia și ura față de cei superiori lor le întunecă și mai mult mintea. Pe de altă parte, ignorarea lor poate avea consecințele rezultate din multimea și puterea lor de decizie prin vot.

Grea dilemă. Oricum, valurile astea clipocinde trebuie controlate cumva. Prin propagandă și manipulare. În niciun caz nu trebuie ignorate, așa cum sugereaza autorul articolului când afirmă că proștii ăștia metamorfozați în valuri clipocinde nu sunt capabili decât de clipoceli la suprafața vieții lor meschine.

♦ Șarpele, licuriciul și-o parabolă ratată… Bloggerul și pastorul Ciprian Bârsan ne predică o parabolă ce se vrea moralizatoare, în articolul său intitulat Șarpele și licuriciul, în care un șarpe urmărea un licurici obosit, probabil de la prea mult mers pe jos. Povestea se încheie cu îngurgitarea licuriciului de către șarpe, cică invidios pe strălucirea licuriciului.

Stimabilul blogger și pastor Ciprian Bârsan ne luminează și cu o morală: „Când luminezi pe drumul tău, faci lumină și celorlalți, și asta deranjează persoanele care pândesc în penumbră”. În final, autorul ne mai luminează o dată cu un post scriptum: „Șerpii care mănâncă licurici, nu înțeleg că vor rămâne în intuneric pentru totdeauna”.

Pe mine m-a cam intrigat parabola asta a pastorului Bârsan, căci mi se pare forțată, mult  prea mult trasă de păr. Apoi, din Noul Testament, pastorul Bârsan ar fi trebuit să știe că Iisus își sfătuia ucenicii să fie înțelepți ca… șerpii !

Să înțeleg, domnule Bârsan, că șerpii sunt proști dacă mănâncă licurici ? Păi, întunericul e lumea lor. Lumina perpetuuă i-ar condamna la moarte, căci nu s-ar mai putea hrăni. Și apoi, aici e și vina licuriciului. Ce căuta să meargă pe jos ? Putea să zboare, asemeni celorlalți licurici, și nu l-ar mai fi mâncat șarpele.

Licuriciul nu era lumina călăuzitoare de care vorbește pastorul Bârsan, ci una înșelătoare. O călăuză oarbă. Nu putea călăuzi cu adevărat bine pe nimeni pe drumul vieții, căci n-a fost capabil să se călăuzească pe el însuși. Așa că l-a păpat… înțeleptul șarpe !