Acum la miezul nopții mă-ngrijorează

întotătorul adormit.

Mai bine-n parcul toamnei adormit

cu fruntea pe o frunză ca pe-un lingou de aur.

Mai bine pe câmpie adormit

în timp ce plugul iese din pământ ca un scafandru

să respire alături.

Mai bine-n casa ta cu pereții moi, cu paturi tandre,

cu veacuri de copii.

Acum la miezul nopții mă-ngrijorează înotătorul

adormit la mijlocul Dunării.

Crapule, urlă-i în ureche, valule, gâdilă-i tălpile,

înotătorul a adormit…

George Alboiu, Înotătorul adormit