fapte-symbol La prima reuniune anuală de poezie a cowboy-lor, organizată în orășelul Elko din Nevada, care se laudă a fi „ultima localitate cu crescători de vite din Vest”, circa o sută de cowboys au citit poezii scrise de ei, de parinții sau de bunicii lor care au avut aceeași îndeletnicire, iar peste patru sute de colegi de breaslă au venit să le asculte versurile.

Cu toții purtau binecunoscuta pălarie cu boruri largi, semn distinctiv de care nu se despărțeau nici măcar la masă, dar altminteri erau cât se poate de diferiți unii de alții – de la oameni cu studii universitare, amatori de viață în aer liber, până la indivizi declasați, îmbrăcați în haine țipător colorate.

Poeziile lor – a apreciat corespondentul special al ziarului Los Angeles Times –  aveau un aer oarecum demodat: poeme simple, cu ritm și rimă, cu deznodământ melodramatic sau comic, în care este vorba despre frumusețea peisajului sau despre vânturile aspre ale iernii, despre mori de vânt și camioane, despre cai și despre vaci, despre micile și marile bucurii și necazuri ale existenței de cowboy.

Conferința a fost organizată de Institutul Vestului American din Valea Soarelui, Idaho, creat pentru a păstra și încuraja folclorul specific regiunii. Încă de prin 1870 au existat poezii compuse de cowboys, iar prin 1880, ele au început să fie publicate în ziarele locale.

Unul dintre cei mai reprezentativi poeți cowboys de altădată a fost Gail I. Gardner, a cărui poezie, intitulată „Adevărata viață de cowboy”, are următorul sfat:

Dacă ai cumva un fiu

Și vrea să fie cowboy,

Cât nu este prea târziu

Sfarmă-i capul c-un pietroi.

.

La nevoie să-l îneci

Unde râul n-are vad.

Nu-l lăsa să fie cowboy,

Îi va fi mai bine-n iad.

SURSĂ: Los Angeles Times