Nici arma vântului nu mai atacă,

nici ochiul soarelui nu mai sleiește.

Se las-o vreme dublă și opacă

și bate ceasu-a bronhie de pește.

.

Cad stele și meteoriți de spuză

și zeii cad și îngerii tomantici

încât ne-ngheață cifrele pe gură

întru aceste triste matematici.

.

Pe pârtii reci, pe jgheaburi de tăcere

cădem și noi, alunecânde sănii, —

cu fiecare cifră, în cădere,

bătând, spre văile de vid, mătănii.

.

Deci pune vântului cartușe-n armă

și pune-n ochiul soarelui jăratec

și fă să fie iarăși foc și larmă

în cercul — nefrumos și hieratic !

.

Redă-ne gustul înălțimii fruste

cu-al pajerelor tutelar criteriu

semeți să fim, cu frunțile auguste,

stăpâni peste-al căderilor imperiu.

Alexandru Andrițoiu, Invocație